Acest sistem de controlare a temperaturii din încăpere este unul modern, conceput în așa fel încât să-ți ofere bunăstare din toate punctele de vedere. Metoda implică construirea unei rețele la nivelul podelei, care să asigure distribuția uniformă a căldurii prin radiere, de sus în jos, în întreg spațiul. Poate fi de două tipuri, prima presupunând utilizarea conductelor cu apă fierbinte, conectate la centrala termică, iar cealaltă bazându-se pe un covor de cabluri electrice. În funcție de nevoile fiecăruia, un procedeu sau altul poate fi mai avantajos. Pentru un randament mai bun, se recomandă ca aceste rețele să fie montate deasupra unui strat izolator, astfel încurajându-se deplasarea căldurii în direcția dorită.
De ce merită să optezi pentru un sistem de încălzire în pardoseală
Spre deosebire de alte sisteme de încălzire, acesta crește confortul termic prin asigurarea unei temperaturi constante în toate colțurile încăperii. Datorită distribuției uniforme, căldura se menține și necesită un efort energetic redus pentru a atinge valorile cerute. Totul este invizibil, iar prin eliminarea caloriferelor se eliberează spațiu prețios, așadar nu vei avea niciun obstacol la amenajarea camerelor după propriul plac. Încălzirea prin pardoseală este văzută ca o metodă modernă și foarte evoluată de încălzire a locuinței, oferă un sentiment plăcut și crește valoarea imobilului în cazul în care acesta e pus spre vânzare.
Copii fericiți, părinți liniștiți
Încă nu te-ai hotărât ce alegere să faci în privința încălzirii pentru familia ta? Gândește-te la micuții care abia încep să descopere lumea înconjurătoare, mai întâi în patru labe, apoi, treptat, mergând singuri în piciorușe. Imaginează-ți că i-ai putea lăsa să exploreze în voie, fără grija că se vor îmbolnăvi de la gresia sau parchetul rece.
Ia în considerare și sentimentul de tihnă și relaxare pe care ți-l poate aduce căldura la nivelul tălpilor, mai ales în baie. Viața e mai frumoasă datorită lucrurilor mici care ne oferă liniște și ne aduc un zâmbet pe buze. Acest sistem de încălzire te poate ajuta să transformi o casă în acasă.
La ce trebuie să ai grijă
Investiția inițială poate fi destul de ridicată, dar costurile se amortizează în timp, datorită eficienței energetice, dar și mulțumită faptului că pe timp de vară acesta se poate folosi pentru scăderea temperaturii. Astfel vei putea renunța la aparatele de răcorire precum aerul condiționat.
Un alt element căruia trebuie să îi acordăm atenție este aranjarea electrocasnicelor și a corpurilor de mobilier, pentru a preveni încingerea acestora. Ideal ar fi să alegem piese cu picioare, pentru a permite circulația aerului sau proiectarea rețelei în așa fel încât sub mobilă să nu fie sursă de căldură.
Sistemul de încălzire prin podea necesită mai mult timp pentru a încălzi o încăpere, întrucât lucrează la circa 30 de grade, față de calorifere, care ating până la 70 de grade, dar este unul mai eficient, deoarece are nevoie de mai puțină energie pentru a ajunge la temperatura de funcționare.
Cum pui pe picioare un sistem de încălzire în pardoseală
Maricon îți pune la dispoziție o gamă variată de produse, pentru a te ajuta în realizarea proiectului tău. Pe site vei găsi tot ce îți trebuie, piese conforme cu standardele de calitate, cu garanție, precum și toate informațiile despre acestea, astfel încât să scapi de griji și să duci la bun sfârșit lucrările.
Când știi ce vrei să construiești, după ce îți faci o schiță și o listă cu toate cele necesare, mai ai nevoie doar de câteva click-uri și ideea începe să prindă viață.
Toată operațiunea ți se pare complicată? Nu ești sigur de ce ai nevoie sau dacă sunt compatibile elementele la care te-ai gândit? Suntem aici pentru tine. Dacă ai vreo nelămurire, nu ezita să ne contactezi. Colegii noștri sunt pregătiți pentru a-ți răspunde la întrebări.