Prizele sunt echipamente esenţiale pentru buna funcţionare a sistemului electric din casă. Cu cât estimezi mai clar numărul şi tipul de consumatori de la începutul proiectului de construire sau renovare, cu atât vei avea o reţea mai eficientă de conexiuni în propria locuinţă. Prizele se diferenţiază în atât de multe moduri încât alegerea lor poate deveni o misiune dificilă pentru un nespecialist. Iată câteva dintre cele mai comune tipuri din ţara noastră:
Simplă cu doi pini
Varianta clasică, cu doi pini, este cel mai des întâlnită în ţara noastră. În reţeaua casnică, prizele sunt monofazate. Prizele de tip Schuko sunt printre cele mai sigure din punct de vedere al împământării. Modelul s-a consacrat în utilizarea rezidenţială şi datorită protecţiei pentru copii inclusă.
Dublă
Aşa cum o arată numele, prizele duble pot alimenta doi consumatori în acelaşi timp. Sunt printre cele mai folosite modele, chiar dacă nu întotdeauna utilizezi ambele porturi.
Triplă
Pe măsură ce numărul de consumatori creşte poţi folosi prize cu trei sau chiar mai multe ieşiri.
Germană
Standardul german de prize este complet echipat şi se montează direct în doza din perete. Marele avantaj este că modelele sunt compatibile cu reţelele electrice mai vechi, aşadar nu vei fi nevoit să modifici dozele în cazul unui proiect de renovare.
Italiană
Standardul italian permite o modularitate superioară pentru a combina mai uşor diferite aparate electrice. Dacă alegi astfel de prize va trebui să instalezi doze potrivite acestui tip de aparataj.
Îngropate
În funcţie de modul în care se fixează în perete, primul model de priză este cel îngropat. Varianta recomandată, cea mai sigură şi cea mai estetică este de încastrare în perete a întregului circuit, de la sursa primară până la doze.
Aplicate
Atunci când instalaţia electrică este realizată aparent sau ai nevoie de o sursă de alimentare electrică suplimentară şi nu doreşti să sapi şanţuri în tencuiala peretelui poţi folosi cabluri şi prize aplicate.
Încorporate
Numărul tot mai mare de consumatori pe care îi folosim în viaţa de zi cu zi a dus la adaptarea mobilierului în acest sens. Cea mai mare creştere a aparatelor electrice se constată în bucătărie. Astfel, o priză incorporabilă pentru blatul din bucătărie îţi poate oferi tot timpul la îndemână sursa de energie pentru aparatul de cafea, robotul de bucătărie, mixer sau orice alt aparat electrocasnic. Acelaşi principiu se aplică şi pentru munca de birou prin încastrarea prizelor în blat.
Pentru cablu TV
Pe lângă alimentarea cu energie electrică a aparatelor, prizele pot servi şi la transmiterea altor semnale. Tot din raţiuni estetice poţi opta pentru o priză cu ieşire de cablu TV, astfel încât firul din spatele televizorului să acopere doar distanţa până la priză.
Ieşire USB
Din ce în ce mai multe dispozitive pe care le foloseşti în viaţa de zi cu zi sunt conectabile prin cablu USB. A fost doar o chestiune de timp până când producătorii de echipamente electrice să includă această opţiune în cadrul prizelor clasice pentru a scăpa de grija adaptoarelor. O priză cu una sau mai multe ieşiri USB îţi permite alimentarea cu energie a telefonului, tabletei sau oricărui alt gadget preferat.
Prizele asigură accesul la energia necesară pentru funcţionarea aparaturii din casă. Le poţi alege în funcţie de camera în care le instalezi, de măsurile de protecţie necesare, de numărul de consumatori sau de tipul aparatelor. Alege produse de calitate, instalate de profesionişti cu respectarea tuturor normelor de siguranţă pentru a te bucura de o casă conectată eficient, fără prea multe fire la vedere.