Greșeli frecvente în designul interior: cum să le eviți?

905
Greșeli frecvente în designul interior: cum să le eviți?
banner mobila la comanda suceava

Când vine vorba de amenajarea unui interior, fie că este o locuință, un birou, un salon s.a.m.d, există o mulțime de lucruri mici care trebuie să se îmbine pentru a crea spațiul perfect. 

Lucruri precum obținerea unui echilibru, o temă coerentă și mobilierul potrivit pot face diferența între o cameră pe care o iubești și una în care pur și simplu nu prea te simți în largul tău. Iată care sunt câteva greșeli care se fac tot mai des în amenajarea unui interior și pe care le poți evita cu ușurință!

Nu stabilești un punct focal al încăperii

Amenajarea oricărui interior începe prin gândirea principalului punct focal, adică acel element  care oferă un centru de atenție și ajută la ancorarea spațiului. Altfel zis, oferă ochiului un loc unde să aterizeze atunci când intri în cameră. În funcție de încăpere, punctul focal ar putea fi canapeaua, un pat, un birou, o masă festivă, cu un candelabru sau pendul spectaculos deasupra, un lampadar amplasat langa un fotoliu, etc. În jurul acestora se va construi și restul camerei.

În cazul în care spațiul a fost deja amenajat și nu are nicio astfel de caracteristică, poți remedia asta cu ajutorul unor opere de artă și alte decorațiuni cu impact estetic puternic. 

Încerci să imporți o pagină întreagă de catalog în camera ta  

Casa ta ar trebui să fie unică, la fel ca tine, iar cel mai bun mod de a crea un interior care să vă exprime gusturile și stilul individual este să selectezi cu atenție fiecare piesă. Da, poate că este mai ușor să imiți perfect decorul dintr-o revistă home deco, dar vei obține o cameră impersonală, lipsită de caracter. 

Gândește-te la o ținută pe care o iei gata compusă de pe un manechin. Deși poate arată bine și pe tine, nu se simte autentic. Amestecul de culori și stiluri gândite element cu element poate face o cameră mai vibrantă. De exemplu, poți asorta diferite modele de lustre de la eOrion cu un lampadar o veioză cu picior de la un anticariat, pentru a obține un nivel bun de iluminare al camerei dar și un aspect original.

În plus, dacă alegi piese individuale în locul seturilor asortate, vei găsi mai ușor variante de schimb atunci când se strică ceva.  

Alegi dimensiuni nepotrivite pentru mobilierul tău 

Echilibrarea proporțiilor dintr-o încăpere este unul dintre cele mai greu de stăpânit aspecte ale designului de interior. De exemplu, un clișeu des întâlnit este că o casă/încăpere mare ar trebui să fie umplută cu mobilier mare sau, invers, că un spațiu mic de decorează doar cu mobilier la o scară mai mică. 

Adevărul este că un spațiu ideal va avea un amestec de dimensiuni, forme și înălțimi diferite, exact ca un peisaj urban. Acest lucru adaugă interes și varietate. Poți folosi o piesă mai voluminoasă ca element de statement al încăperii chiar și într-o cameră mică, pe care o echilibrezi apoi cu obiecte mici, ușoare din punct de vedere vizual. 

Totodată, regula proporțiilor se aplică și atunci când selectezi mobilier de diferite dimensiuni. De exemplu, un scaun sau un fotoliu înalt lângă o măsuță de cafea joasă va arăta ciudat și se va simți disproporționat. Cum eviți asta? Măsoară întotdeauna atât spațiul în care va fi amplasat mobilierul, cât și piesele din apropierea acestuia.

Mai mult, unul dintre tipsurile utilizate de designerii de interior este evitarea amplasarii mobilierului langa perete, daca spatiul permite. Daca da, prin “insirarea” sau “ inghesuirea” canapelei, a fotoliilor langa perete, nu creezi un spatiu mai mare, cum este conceptia generala, creezi doar un spatiu anost. Incearca sa le pozitionezi la o oarecare distanta de perete, nu aglomera camera cu mobila, si vei vedea cum obtii un spatiu cu volume bine definite, aerisit, confortabil, elegant si original.

Greșeli ale detaliilor

  • Folosești un covor de o dimensiune greșită sau într-o arie unde nu este nevoie;  
  • Lași la vedere zone care adesea sunt dezordonate și obiectele stau îngrămădite;
  • Folosești prea multe elemente decorative sau mobilier și încăperea devine sufocantă;
  • Ai doar o sursă de lumină în cameră;
  • Poziționarea mobilierului nu este gândită, astfel încât să ai un flux de mișcare ușor și te lovești constant de obiecte;
  • Alegi culoarea vopselei pentru pereți fără să ții cont de culoarea mobilierului și a țesăturilor din casă;

Așadar, decorarea unui interior este despre lucrurile pe care le iubești și le gândești într-o manieră personală, dar și despre alegerea corectă a materialului și crearea unui echilibru.

Pizza Suceava