Cum să îți accesorizezi rochia pentru cununia civilă

659
Cum să îți accesorizezi rochia pentru cununia civilă
banner mobila la comanda suceava

Ai ales rochia ideală pentru cununia civilă? Deși se consideră că nunta este evenimentul cel mai așteptat din viața unei femei, la fel de importantă este și cununia civilă, moment în care îți oficializezi relația.

Totuși, atunci când alegi rochia perfectă pentru cununia civilă, ai nevoie și de accesorii, care să se potrivească perfect cu ținuta. De la bijuterii elegante și cu stil, până la genți, toate sunt necesare în ziua cea mare, pentru o ținută completă. Iată cum poți să obții o ținută reușită pentru cununia civilă cu ajutorul accesoriilor, din articolul următor!

Alege bijuteriile potrivite

Atunci când vorbim despre rochia pentru cununie, vei avea nevoie și de accesorii elegante, care să te scoată din anonimat. Bijuteriile atent alese o să-ți complimenteze ținuta purtată și o să te transforme în atracția principala a evenimentului, așa cum este normal!

Astfel, gândește-te la bijuteriile pe care le porți. De regulă, trebuie să ții cont de modelul rochiei înainte să alegi accesoriile. Dacă porți o rochie pentru cununie simplă, fără inserții sau detalii care aglomerează ținuta, sunt recomandate bijuteriile de dimensiuni mari, care atrag atenția în zona decolteului sau a capului. O rochie simplă va fi pusă în valoare de un colier statement sau de o pereche de cercei lungi, de tip candelabru.

În schimb, dacă la cununia civilă vei purta o rochie fastuoasă, trebuie să eviți bijuteriile opulente sau voluminoase. Optează pentru accesorii de dimensiuni mici, cu design discret și nu încărca ținuta! Dacă porți mai multe inele, renunță la brățări, iar în cazul alegerii unui lanț de dimensiuni mari, nu îl asocia cu cercei la fel de mari. Ia în calcul și forma decolteului – dacă porți o rochie cu decolteu adânc, merită să-l pui în evidență cu ajutorul unui lănțișor sau a unui colier. În cazul unei rochii fără decolteu, poți să atragi atenția cu ajutorul cerceilor sau a brățărilor.

Poartă pantofi cu toc

Nu putem vorbi despre rochia pentru cununia civilă fără să aducem în discuție pantofii cu toc. În funcție de preferințe, poți alege să porți încălțăminte cu toc mai mic sau mai mare, ținând cont de confortul pe care dorești să-l obții.

Lasă deoparte pantofii sport și modelele cu talpă plată, care se potrivesc mai degrabă cu ținutele casual. Rochia pentru cununia civilă va fi complimentată de o pereche de pantofi cu toc sau sandale, în nuanța preferată.

Încălțările cu toc alese perfect sunt alegerea ideală pentru rafinamentului unei rochii de ocazie.

Optează pentru un clutch elegant

În această zi specială din viața ta, ai nevoie și de un accesoriu esențial – geanta! Geanta pe care o porți se poate asorta cu pantofii sau cu rochia, însă trebuie să renunți la modelul casual.

Evită gențile voluminoase pentru zi sau modelele cu bretele și înlocuiește-le cu un clutch elegant și sofisticat. Acesta poate fi ținut în mână sau pe umăr și va fi util pentru a depozita obiectele personale.

Nu uita de eșarfe sau șaluri

Oricare ar fi modelul rochiei pe care o alegi pentru cununia civilă, eșarfa sau șalul poate să ofere o notă de elegantă ținutei pe care o porți. În sezonul cald, poți opta pentru o eșarfă din mătase, în același ton cu rochia, în timp ce toamna sau iarna se recomandă purtarea unui șal călduros. Șalul este util, fiindcă îți ține de cald și este considerat o alegere stylish, pentru că arată bine atunci când este purtat pe umeri.

Accesoriile sunt esențiale pentru o ținută de cununie completă! Dacă nu ai luat o decizie nici în privința ținutei, inspiră-te din rochiile de cununie civilă de pe zonia, de unde poți alege modelul care te reprezintă cel mai mult.

Pizza Suceava