„Caravana Meseriilor” va avea loc pe 20 septembrie la Suceava

954
Caravana Meseriilor de la Suceava
banner mobila la comanda suceava

Joi, pe data de 20 septembrie, va fi organizată „Caravana Meseriilor”, împreună cu Primăria Suceava, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.

Evenimentul va avea loc la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” din Suceava, iar în cadrul acestui eveniment, elevii de clasa a VIII-a vor afla despre ceea ce înseamnă învăţământul dual şi profesional, dar şi care sunt avantajele acestuia.

Conform Preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, evenimentul va fi alcătuit dintr-o expoziţie mare, dezbate şi lectorat cu părinţii. Expoziţia va avea ateliere şi laboratoare, dar şi standuri cu materiale de prezentare şi promovare a învăţământului dual.

În cadrul acestui eveniment vor participa reprezentanţi ai mediului economic, dar şi firme din judeţul Suceava, ce sunt în căutarea personalului calificat în diverse domenii, oferind tinerilor mediul în care se pot dezvolta profesional.

Evenimentul este organizat în sprijinul unei probleme mari din mediul economic din România, şi anume lipsa sporită a forţei de muncă cu care se confruntă majoritatea firmelor.

Pizza Suceava