Momentele petrecute alături de cele mai bune prietene sunt de neprețuit, indiferent de locul în care vă întâlniți sau de evenimentul la care luați parte. Atunci când te poți bucura de câteva ore libere, suntem siguri că-ți inviți prietenele în oraș, fie pentru a lua micul dejun, fie pentru a servi prânzul, fie pentru o cină delicioasă și un pahar de vin.
Chiar dacă veți petrece timp la o terasă, vă veți plimba în parc sau veți dansa la evenimentul preferat, cu siguranță pozele vor fi nelipsite, așa că vei avea nevoie de cele mai chic ținute pentru ieșit în oraș cu fetele. Pentru a simplifica puțin procesul de alegere al ținutelor potrivite, îți propunem în articolul următor, câteva idei de ținute fabuloase pentru o ieșire în oraș cu prietenele tale. Iată propunerile noastre pentru acest sezon!
-
Ținută cu rochie maxi și sandale cu platformă
Rochiile maxi din materiale vaporoase fac deliciul acestui sezon, așa că dacă te pregătești de un prânz cu fetele în oraș, îți sugerăm să alegi o astfel de rochie. Mizează pe nuanțe vesele și materiale fluide, apoi completează look-ul cu o pereche de sandale cu platformă, o geantă de mână și o pereche de sandale cu platformă. O pereche de cercei oversize și un make-up natural sunt cele mai bune alegeri pentru acest stil vestimentar casual chic!
-
Ținută cu jeanși și sneakers
Se anunță o seară la cinema alături de cele mai bune prietene? Atunci cu siguranță ținuta ta trebuie să fie una chic și confortabilă, iar jeanșii vin întotdeauna să salvezi situația! Optează pentru o pereche de blugi mom fit, un tricou cu imprimeuri sau un top casual și completează ținuta cu o pereche de sneakers sau teniși cool. Un rucsac și un ceas sport pot fi accesoriile ideale în această ținută relaxată.
-
Ținută cu fustă plisată și pantofi casual
Urmează să servești micul dejun în oraș alături de cele mai bune prietene și să aveți discuții intense la cafea? Atunci ținuta perfectă pentru poza care se va posta pe Instagram poate fi compusă dintr-o fustă plisată din materiale fine, un tricou sau un top cu imprimeuri și o pereche de pantofi casual chic. Poți achiziționa cele mai cool modele de pantofi de stradă de la Annacori.com, care-ți vor completa ideal acest look jucăuș și feminin. Alege o geantă mică de umăr și câteva bijuterii din metale prețioase și ținuta ta este completă!
-
Ținută cu rochie florală și sandale gladiator
Ești adepta stilului boho-chic? Atunci ce ai spune dacă vei purta la cina cu fetele o ținută dintr-o rochie cu model floral și o pereche de sandale gladiator, din piele? Noi spunem că este alegere super chic, demnă de a fi fotografiată, mai ales dacă alegeți să serviți cina într-un loc boem, în acord cu outfitul și starea ta de spirit. O geantă oversize din piele întoarsă și câteva inele în stil boho vor fi cireașa de pe tort!
-
Ținută cu rochie elegantă și sandale cu toc
Urmează să participați la un eveniment sau petreceți în club cât e noaptea de lungă? Atunci celebra little black dress te va salva din încurcătură! Alege și tu o astfel de rochie și accesorizeaz-o cu o pereche de sandale cu toc și barete fine, de culoare neagră. Câteva accesorii glam precum un clutch sclipitor și o pereche de cercei voluminoși, din metale prețioase, vor întregi look-ul tău rafinat de petrecere. Acum ești gata pentru o petrecere de vis alături de prietenele tale!
Sperăm că am reușit să te inspirăm cu aceste idei de ținute și că vei alege să le porți la următoarele întâlniri cu cele mai bune prietene. Ține cont de ocazie și adoptă cele mai chic ținute de ieșit în oraș, care să întoarcă toate privirile!