Cu o pereche de cercei poți să salvezi o întreagă ținută, așa că este important să știi cum să alegi perechea potrivită, care să te reprezinte și care să îți pună în valoare trăsăturile, dar și stilul. Așa că atunci când mergi în magazinele de bijuterii ar fi ideal să probezi modelele care îți plac și să te asiguri că acestea se potrivesc cu forma feței tale. Tocmai de aceea îți venim în ajutor cu câteva sfaturi și sugestii, astfel încât să poți alege mult mai ușor cerceii perfecți, în funcție de fizionomia ta.
Fața ovală
Femeile care au fața ovală se pot considera extrem de norocoase pentru că pot purta orice model de cercei, indiferent de lungime sau model. Totuși, cerceii lungi sau cei triunghiulari sunt întotdeauna o alegere potrivită. Încearcă să ții cont întotdeauna și de coafură, de vestimentație și de ocazie, pentru că acești factori îți vor influența, de asemenea, alegerea. Spre exemplu, pentru o ținută casual, poți purta o pereche fină de cercei cu șurub din argint, iar pentru o apariție elegantă, poți opta pentru o pereche extravagantă de cercei lungi, de tip candeladru. Însă, cel mai important detaliu de care ar trebui să ții cont este dimensiunea cerceilor – aceștia ar trebui să fie proporționali cu mărimea feței, așa că ar trebui să eviți modelele care depășesc linia bărbiei.
Fața rotundă
Dacă te numeri printre persoanele care au fața rotundă ar trebui să te orientezi către accesorii care să creeze un aspect alungit al fizionomiei, astfel încât pomeții să pară mult mai supli. Iar secretul constă în alegerea unor cercei alungiți sau subțiri, cum ar fi cei în formă pătrată sau rectangulară, care să aibă unghiuri drepte. În schimb, ar trebui să eviți modelele rotunde sau cele mult prea late, pentru că vor accentua și mai mult trăsăturile rotunde ale feței.
Fața pătrată
Dacă maxilarul tău are linii drepte și proeminente și are o lățime similară cu cea a frunții, atunci ar trebui să porți cercei care să rotunjească aceste trăsături ascutițe. Poți alege cercei de mărime medie, care să aibă marginile rotunjite sau să aibă forme ovale, spirală sau buclă. Spre exemplu, cerceii rotunzi, de tip hula hoops, sunt întotdeauna o alegere potrivită, iar o altă opțiune inedită ar putea fi cerceii în formă de lacrimă.
Fața în formă de inimă
Persoanele cu chipul în formă de inimă au fruntea mai lată decât obrajii, iar bărbia este îngustă și ascuțită. Dacă te numeri printre persoanele care au astfel de trăsături, poți opta pentru cercei în formă de lacrimă sau de candelabru. Fiind mai lați în partea de jos și mai ascuțiți în partea de sus, acești cercei vor reuși să creeze un echilibru și vor umple partea inferioară, de lângă maxilar. Pentru evenimentele elegante, poți alege chiar și modele strălucitoare, cum ar fi cerceii candelabru cu cristale Swarovsky, care îți vor pune în evidență întregul look.
Fața alungită
Femeile cu fața lungă și subțire ar trebui să poarte cercei care să le pună în evidență lățimea feței, iar cele mai potrivite modele sunt cele cu forme geometrice – rotund, triunghi sau pătrat, care vor oferi un plus de volum în zona pomeților și a obrajilor. Iar dacă ai nevoie de inspirație, le poți avea ca modele pe Sarah Jessica Parker și Megan Fox – ambele au fața alungită și știu să aleagă întotdeauna cerceii potriviți, care să le pună în valoare look-ul.
Atunci când îți alegi cerceii este esențial să ții cont de trăsăturile forma feței, dar și de structura osoasă, astfel încât să alegi un model potrivit ca mărime și design, care să îți pună în evidență trăsăturile și să te reprezinte.