Suntem în plin sezon turistic şi fiecare sucevean resimte nevoia de a scăpa de stresul şi aglomeraţia oraşului, cu atât mai mult cu cât lunile de vară iulie şi august sunt infernale din punct de vedere al traficului (fiind un aflux mare de maşini ale românilor veniţi din străinătate). Colac peste pupăză, sâmbătă seara a început şi campania generală de asfaltare a străzilor principale din municipiu şi deşi s-a anunţat că se va lucra mult pe timp de noapte, traficul va fi şi mai mult îngreunat pe timp de zi ca de obicei.
Din fericire, în judeţul Suceava şi în judeţele învecinate (Bacău, Bistriţa Năsăud) se regăsesc mai multe staţiuni turistice montane care ne oferă o oază de aer curat, linişte şi relaxare de care trebuie să profităm la maxim pe timp de vară. Localităţile cu izvoare de ape termale sunt în topul preferinţelor sucevenilor datorită proprietăţilor extrem de benefice ale acestora asupra afecţiunilor de sănătate.
VATRA DORNEI, judeţul Suceava
Vatra Dornei este o renumită staţiune turistică montană din Bucovina, nordul României care oferă turiştilor experienţe interesante indiferent de sezon. Pârtia de schi Veveriţa, resort-urile balneoclimaterice şi Parcul Central din localitate sunt numai câteva dintre atracţiile cele mai atractive ale localităţii situate în Depresiunea Dornelor, în mijlocul pădurilor şi pe malul Bistriţei.
Recenta restaurare a faimosului Cazino din Vatra Dornei este un motiv întemeiat de vizită pentru numeroşi turişti, această clădire fiind una reprezentativă pentru arhitectura întregii localităţi încă de pe vremea când această parte a ţării era parte a Imperiului Austro-Ungar.
Parcul Central din Vatra Dornei cu ale sale veveriţe neobosite în căutarea hranei, a nucilor în mod special, pe care nu le refuză niciodată, este o atracţie memorabilă pentru copiii şi adulţii de toate vârstele.
În Vatra Dornei se găsesc numeroase pensiuni, hoteluri şi restaurante deoarece un procent important din economia locală este asigurat de turism. În fiecare an mii de turişti poposesc la Vatra Dornei pentru o vacanţă la munte, fie că este vorba de Crăciun, Revelion, Paşte sau 1 mai, 1 iunie sau orice altă zi din an.
Petrece-ți concediul de vară la Vila Iulia *** din Vatra Dornei şi vei avea parte de o exprienţă relaxantă, mâncare bună tradiţională din belşug la preţuri acceptabile şi condiţii de cazare Vatra Dornei decente, la nivel de 3 stele.
SLĂNIC MOLDOVA, judeţul Bacău
Botezată “Perla Moldovei”, stațiunea Slănic Moldova din județul Bacău asigură tratament pentru boli digestive, boli hepatobiliare, boli metabolice și nutriționale, boli ale rinichiului și urinare. Foarte mulţi bucureşteni vizitează frecvent staţiunea şi apreciază condiţiile de cazare şi relaxare din zonă.
Dacă alegi să te cazezi în stațiunea Slănic Moldova nu ai cum să te plictisești, deoarece aici poți avea parte de o serie întreagă de activități și de obiective turistice pe care le poți vizita. Stațiunea este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, sodice, clorate, oligominerale, hipotonice și hipertonice. Înainte de pandemie, aproximativ 100.000 de turiști vizitau anual stațiunea, atât pentru tratament cât și pentru relaxare. Pe lângă celebrele izvoare, turiștii au ocazia de a vedea: Parcul Central, Râul Slănic, Cazinoul Cheile Slănicului, Cascada Slănicului, Biserica Catolică, Traseul celor 300 de scări, Pârtia de schi Nemira, terenurile de tenis, Biserica Sfanta Varvara, Salina Tg. Ocna, Mănăstirea Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, etc.
Un hotel fermecător este soluția ideală pentru a petrece un sejur în confort, clasă și lux. O unitate magnifică construită cel mai adesea în mijlocul unui cadru calm și plăcut, un astfel de hotel este locul perfect pentru a petrece câteva nopți. Atmosfera este fermecătoare și există o mulțime de activități.
Vilele Pandrea din Slănic Moldova au fost restaurate şi oferă acum cazare în condiţii excelente, cu o atmosferă vintage de epocă din secolul trecut, dar cu dotări moderne şi restaurant à la carte cu terasă panoramică ce oferă o vedere excelentă asupra întregii localităţi.
Hotel Moldavia este alegerea perfectă pentru cazare în Slănic Moldova pentru minim 2 nopţi, cu mic dejun inclus.
SÂNGEORZ BĂI, judeţul Bistriţa Năsăud
Staţiunea balneoclimaterică Sângeorz-Băi este un mic oraș din România situat în inima Munților Carpați, care beneficiază de numeroase bogății naturale. Multe izvoare vindecătoare de apă minerală, peisaje frumoase, atracțiile turistice și oamenii primitori fac din Sângeorz o locație pe care nu o poți rata.
Stațiunea se află în nord-estul județului Bistrița-Năsăud, în bine-cunoscutul ținut al lui Dracula, Transilvania. Înconjurată de Munții Carpați, stațiunea beneficiază de un climat montan care poate fi adăpostul tău în zilele fierbinți de vară. Temperatura medie anuală este de 7°C.
În mitologia greacă, HEBE era zeița tinereții, părinții ei fiind Zeus și Hera. Era căsătorită cu Heracles, simbolul puterii. Hebe servea nectar și ambrozie Olimpicilor și putea să redea tinerețea. Încă din 1770 Sângeorz-Băi era cunoscut ca fiind o locație unde apele minerale pot face minuni, “Hebe” fiind un nume sugestiv pentru proprietățile izvoarelor.
O zonă liniștită în mijlocul naturii, cu ape minerale și peisaje frumoase, Sângeorz-Băi a atras de-a lungul timpului numeroși scriitori români: Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ioan Slavici, Nicolae Iorga, Alexandru Odobescu și alții.
În zona stațiunii există numeroase obiective turistice culturale, naturale și de relaxare. Poți opta între vizitarea de muzee precum: Muzeul de Artă Comparată, Casa Memorială Liviu Rebreanu sau George Coșbuc, de asemenea Cascada Cheilor, Lacul Lala și Parcul Național Munții Rodnei. Nu trebuie ratate dacă ești un iubitor de peisaje naturale. Satul Artistic Dosul Gârciului combină relaxarea și liniștea cu creații artistice și peisaje uimitoare.
Orașul stațiune balneoclimaterică a fost atestat încă din 1245, atunci cu numele de “Sanct Gurgh”, dar apare prima dată ca fiind un loc unde apele minerale vindecă abia în anul 1770 pe harta Imperiului Austriac. În anul 1876 stațiunea a primit denumirea de “Hebe” care sugerează proprietățile apelor minerale păstrate până în ziua de azi, acelea de vindecare și revitalizare a minții și a corpului. Hotelul Hebe (900 locuri) și câteva vile, conturează la începutul secolului XX stațiunea balneară, care urma să ajungă una dintre cele mai cunoscute stațiuni în perioada interbelică și cea a comunismului.
Apele minerale de care stațiunea dispune sunt folosite pentru tratamentele balneoclimaterice care se fac la bazele moderne proprii de tratament ale hotelului Hebe și hotelului Someșul. Hotelul Hebe are 3 secții de balneofizioterapie: hidroterapie, termoterapie și electroterapie. Sub îndrumarea personalului de specialitate, la baza de tratament a hotelului Someșul se pot efectua proceduri complexe pentru tratarea diferitelor afecțiuni cum ar fi: afecțiuni ale tubului digestiv, afecțiuni hepato-biliare, afecțiuni metabolice și de nutriție, afecțiuni asociate.
Bazele dispun de instalații de apă minerală cu băi calde, pentru electroterapie și hidroterapie, inhalații si aerosoli. Există proceduri cu parafina și nămol mineral pentru împachetări. De asemenea, există săli de gimnastică medicală.